vineri, 22 februarie 2013

Cat de oarba poate fi justitia noastra?!

Sau poate fi orbita de prestatia unui avocat lacom !
Avocat lacom o fi pleonasm ?
 
Cu mai bine de trei ani in urma,traia in orasul meu,o batranica peste care trecusera aproape 90 de primaveri si care,ca toti batraneii,isi iubea nespus de mult copiii in mod egal si pe nepoti ii adora,iar in schimb nu cerea decat ca cei dragi ei sa fie fericiti.
Dar asta cere sacrificii si cine sa le faca, decat tot ea?
In cazul nostru fericirea a doi zdrahoni de nepoti depindea de farama de agoniseala stransa cale de-o viata de catre bunicuta lor,la care se mai adaugau ceva terenuri si alte  imobile dobandite in urma noilor reglamentari legale prin care s-a vrut a se face retrocedarea averilor abuziv preluate de catre statul comunist.
Zis si facut.
Pentru astfel de manevre frauduloase dar mai ales dezgustatoare si dezonorante, avem cel putin  un avocat expert,care,evident,pentru un procent gras din valoarea prazii,s-a inhamat la treaba creionand de graba planul marsaviei.
In momentul urmator nepoteii s-au aratat mult mai grijulii fata de bunicuta,motiv pentru care au mutat-o intr-un mic apartament impreuna cu mama lor,complice la aceasta manevra,unde trebuia sa fie ingrijita si sa-si astepte impacata  obstescul sfarsit,iar din acel moment nu i-au mai permis sa ia legatura cu exteriorul,pentru ca de, trebuia sa fie protejata si nimeni sa nu afle despre planul lor.
Dupa plata si rasplata.
 Pentru ca nici moartea nu vine degeaba,nepoteii,sub directa coordonare a maestrului,au determinat-o pe biata batranica sa semneze niste hartii prin care aceasta ar fi promis sa le vanda imobilele si restul de avere,evident pentru care primise deja pretul stabilit de comun acord.
Acum a venit vremea sa intre in scena marele avocat,care statuse in culise si pe baza acestor documente a deschis o actiune in instanta sustinuta prin cateva manevre, care iti cer doar sa fii nesimtit nu sa ai veleitatile unui jurist  practicant al avocaturii timp de peste 30 de ani .
Dar,nu-i asa,pentru ca justitia trabuie sa fie oarba si sa judece faptele,nu oamenii,Instanta investita cu judecarea cauzei,a dat castig  nepotilor,mod in care a investit cu putere de lege acele acte de mare violenta la care a fost supusa batranica noastra si pe baza Sentintei i s-a dat posibilitatea legala sa nu ia nimic pe lumea cealalta.
Si justitia trabuie sa se trezeasca.
In cazul nostru am fost mandatat de catre o matusa a nepoteilor nesatui si am formulat actiune in revizuire prin care am cerut aceleiasi Instante de judecata sa faca dreptate,aici pe Pamant,nu in Ceruri,pentru ca acolo are cine sa se ocupe de toti si de toate.
Mare mi-a fost mirarea cand avocatul nostru a depasit orice limita a nesimtirii si s-a prezentat in fata aceleiasi Instante pe care o terfelise , unde cu glasul unui constipat, a incercat sa lamureasca completul ca bunicuta avea posibilitatea legala sa se apere in procesul intentat,ignorand orice norma de bun simt care sunt reglementate prin legile noastre tocmai pentru a apara aceste categorii de persoane, impotriva unor astfel de acte de mare violenta, pe care de prea multe ori justitia ,prin atitudinea sa uneori  orbitor de toleranta , le promoveaza in loc sa le sanctioneze.
Oare ar fi fost greu pentru Instanta de judecata sa inteleaga(prezume) ca o bunicuta de aproape 90 ani,evident bolnava,tintuita la pat,aflata in intretinerea mamei reclamantilor nepoti,nu se poate deplasa de la Medias la Sighisoara pentru a se apara in proces si unde sa demaste actele de violenta la care a fost supusa pentru a semna acele inscrisuri?
Daca ar fi fost de acord cu vanzarea ,nu-i asa,ar fi facut tranzactia in fata unui Notar Public,care s-ar fi deplasat chiar la domiciliul sau,dar exista riscul sa fie demascate aceste manevre si magistralul plan ar fi esuat.
De ieri, Maria sa Instanta de judecata a ramas in pronuntare,dar are nevoie de 7 zile pentru deliberare deoarece, sigur, probele cu care eu imi sustin cererea,o ard serios la degete.
Sper sa se lumineze si sa dea o sentinta dreapta in memoria bunicutei noastre, pentru ca "nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obtine si proteja un drept(nemo auditur propriam turpitudinem allegas)
Doamne ajuta!

luni, 18 februarie 2013

Sobolanii se strang si la mizeria sociala

De ce ne place sa fim agresati de acesti sobolani cu chip de om ?!
De cand ma stiu in lumea asta au existat niste vietati gretoase care se hranesc din seva tolerantei noastre pe care ei o numesc prostie,fara sa se gandeasca ca acestia in lipsa noastra nu ar putea exista,pentru ca ei nu stiu decat sa consume si devin foarte pretentiosi si periculosi  atunci cad esti de acord sa-i faca un serviciu,ilegal si mai ales imoral.
De-acum esti al lor.
Nici foc la tigara sa nu iei de la acesti saci plini de rahat legati la gat cu un lantoi galben !
Merg in piata din orasul meu aproape in fiecare zi,cu sau fara motiv comercial,pentru ca aceasta  este cumva cartea de vizita a oricarei localitati,unde atat localnicii,cat si altii, ajung sa se intalneasca la cumparaturi sau pur si simplu"sa mai dea un ochi,o geana" peste urbe.
La noi mizeria sociala cotidiana demult a inceput sa puta si miroase de la mare distanta,dar "cei in drept"n-au ochi si nici nas pentru asa ceva sau poate le place mediul si implicit gustul,sau mai mult,poate or fi de-ai lor.
Pentru ca stuatia s-a cronicizat a aparut din nou germenele"Circar"ce poarta eticheta unei violente rusinoase, care a dus faima localiatii noastre in tara si nu numai,purtata fiind de gasca interlopilor practicanti la vedere  al jocului "alba/neagra"cu protectie nobila din partea procurorului si judecatorului de frunte in tandem cu fosti colegi de-ai mei,care au ales sa schimbe rolul si sa traiasca pe langa curtea acestor paraziti gusati.
Asa cum au inceput in anul 1985 ,cand am ajuns si eu in acesta minunata urbe, pentru ca nu m-am subordonat unor ordine comuniste, am gasit in Piata acelasi atelier de jocuri denumit "de perspicacitate"dar de fapt erau de noroc si care acoperea alte fapte mult mai grave,toate desfasurandu-se sub tutela autoritatilor in frunte cu cel mai de vaza procuror avand drept locoltenenti(slugi) cativa colegi de-ai mei ,evident lenesi,prosti si mai ales lacomi.
Recunosc ca am facut un titlu de glorie pentru ca am reusit sa-i starpesc si sa le stric cuibul acestor paraziti.
Acum au aparut din nou,iar primul politist al orasului nu observa oportunitatea de a se afirma(singura data in cariera sa) ori probabil ca nu este de nasul lui acesta situatie, ori poate ca nu vede evidenta,datorita palariei pe care o pune pe ceva care seamana a fi cap, cu rol de cuier sau poate este un fel de" cutu" de paza care se bucura pentru cateva resturi.
In fapt, este usor de observat ca micul atelier pentru jocuri de noroc sau perspicacitate,nu are de la infiintare niciun client,deci,nu castiga si totusi plateste,probabil, chirie pe loc ,taxe,etc,fara sa produca nimic,ceea ce unui modest functionar cu atributii in domeniu, i-ar atrage atentia si ar deveni curios sa vada ce se intampla sub acesta masca aparent nevinovata,dar proprietarul si practicantii, atrag de la distanta atentia si unui biet novice in meserie.
Mare mi-ar fi mirarea sa aflu ca aici  se vand carti , ceaiuri medicinale  si as fi tare bucuros sa nu am dreptate de acesta data.
Oricum Piata noastra este paradisul mizeriei sociale.
Oare orasul nostru a devenit sat fara caini sau avem doar catelusi de companie cu chipiu si ecuson, pentru astfel de jivine?
Un dram de rusine i-ar obliga sa"Treca la treaba".
Daca nu,valea ! Si sa ramana sobolanii.


vineri, 15 februarie 2013

Capitalismul romanesc poate muri de tanar !

De fapt cred ca s-a nascut mort.
Sau poate ca le-a fost asa de drag parintilor sai  FSN,CPUN, nascuti din tatal PCR,care la randul lor s-au incrucisat si "au fata" puii PSD,PD-L,PNL,toti dupa chipul si asemanarea primului parinte ,care n-a murit ci traieste prin progeniturile sale si se hraneste tocmai din trupul pruncului identificat cu avutul obstesc  pe care deja l-au transat  si trecut pe nume sau poate ca au mai ramas cativa dumicati,care dupa ce se va stinge lumina vor fi sterpeliti tot de cei cativa aflati  la masa.
Cand nu mai este nimic de furat ce mai facem?
Pe vremurile celelalte de care ne despart mai bine de 23 de ani exista o consistenta clasa de mijloc formata,mai cu seama din muncitorime care trebuia sa supravietuiasca,asa ca in fiecare zi omul muncii,pentru ca salariile erau mult prea mici,trebuia sa ciupeasca cate ceva de la locul sau  de munca dupa principiul"de unde muncesti de-acolo traiesti".
Deci norodul  tarii avea o serioasa preocupare in asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi care ii ocupa aproape tot timpul si chiar in aceste conditii foarte dificile,toti gasisera diferite portite pentru a se descurca,situatie care era cumva acceptata de catre autoritatile vremii si ma gandesc acum la faptul ca furturile de pana la 500 lei comise de la locul de munca nu erau considerate infractiuni ci abateri si se judecau de catre o comisie obsteasca potrivit Legii nr.59/1968.
Asta pentru ca exista avut obstesc.
 Pana si fostii mei colegi inca de la venirea mea in sistem am constatat ca isi adaptasera  mai mult decat perfect comportamentul asa ca ,zilnic urmareau sa obtina cate ceva peste salariu,sens in care au inventat gentile PPC(poate pica ceva),la inceput niste mape,iar mai apoi serviete "Diplomat"care miroseau doar a carnati,salam,telemea,etc.
Sambata sau in prejma sarbatorilor era forfota mare in jurul fabricilor de produse agroalimentare,unde intalneai mai toata elita orasului in frunte cu procurori,judecatori,medici, profesori,in tandem cu colegii mei,mai putin securistii si activistii PCR cu functii de conducere care isi primeau dreptul la domiciliu.
Acum avutul obstesc s-a transferat in mainile catorva, care formeaza tacma bogatasilor ,iar clasa de mijloc a disparul devenind masa  de oameni vulnerabili, care nu mai are preocuparea traditionala de a obtine cele necesare traiului deoarece sursa a disparut  sau mai bine zis a devenit Capital la dispozitia noilor proprietari,marea majoritate fiind insemnati de catre justitie cu dosare penale.
 Este vremea sa sunam DESTEPTAREA !
De mare graba trebuie oferite alternative onorabile si crearea clasei de mijloc,pana cand nu ne iesim din mana, pentru ca atunci ne vrem inapoi avutul obstesc cu tot cu noii ciocoi si va fi bai ,deoarece Dubaiul,Maiami,Monte Carlo vor inchide portile si  scapa cine poate(vezi istoria schimbarilor de regim),iar atunci nu se mai voteaza ci se transeaza,iar Goantanamo Bay este plina si greu accesibila.
Domne fereste de mai rau!
sau
Doamne ajuta!

miercuri, 13 februarie 2013

VIATA,"obligatie si/sau drept"

Obligatie, pentru ca nimeni nu-si poate refuza nasterea.
Toti cei care se nasc vii sunt condamnati sa traiasca in lumea aceasta respectand normele de convietuire sociala  elaborate pe baza sistemului de valori universal valabil, toate avand drept scop fundamental ocrotirea vietii persoanei, indiferent de sex, culoare, religie, varsta, apartenenta politica, greutate corporala, destept, prost, bogat, sarac, cu sau fara noroc....
Asa cum stim,sau banuim,viata are la baza procese biologice si psihice prin care  si le subordoneaza  pe cele inferioare(chimice,fizice,mecanice),dar mai presus de toate este un fenomen,o valoare sociala.
Pe Pamant,se nasc si alte fiinte vii,dar care sunt subordonate asigurarii vietii indestulatoare a omului ,pentru care tocmai Maria sa persoana, a elaborat norme legale pe baza carora si-a dat  dreptul  sa intervina in viata celorlalte vietati  si sa hotarasca dupa propriul sau  interes,evident in conformitate tot  cu legile lui.
Daca si celelalte vietati ar avea  niste norme legale , care intra in incidenta cu ale noastre,ce ne facem?
Este foarte complicat,dar nu lipsit de interes,avand in vedere reactiile(schimbarile) din ultima vreme pe care noi le denumim"incalzire globala",crize de tot felul,etc,etc,etc,probabil datorita egoismului ,acum legitim,pe baza de normel legale,care sunt facute,nu-i asa, pentru a fi incalcate.
Pericolul cel mai mare vine tot de la Domnia sa Omul,Persoana.
Motiv pentru care au fost elaborate normele de drept(cu precadere penal)menite sa ocroteasca nu numai viata in sens biologic,ci mai ales cea privata,atat din punct de vedere sociologic,ca o conditie indispensabila pentru insasi existenta societatii omenesti,cat si din punct de vedere juridic,ca un atribut ce ia forma dreptului absolut la viata si care intereseaza nu numai individul,ci si colectivitatea ca atare, demna de a forma obiectul unei solide protectii juridice.
Se ocroteste deci, dreptul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar si interesul societatii, ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti.
Deci viata este dreptul fundamental al omului , aparat prin norme juridice fata de agresiunile lui denumite infractiuni.
Asa ca,omul este nascut fara acordul sau, dupa care  intra in peisajul vietii biologice si sociale,tot fara voia sa,iar mai apoi moare impotriva dorintei  sale,cand spera sa ajunga in RAI,dar niciunul dintre noi  nu ne grabim  sa facem pasul,pentru ca:
Viata nu este un privilegiu ci o sarcina deosebit de grea si frumoasa  data omului de catre Dumnezeu.
Dumnezeu da viata omului,deci numai El are dreptul sa i-o ia,sarcina de care se achita in mod constant,asa ca nimeni nu este nemuritor.
Sa traim frumos atat cat vrea Dumnezeu!

luni, 11 februarie 2013

Pentru ce isi cumpara mediocrii(prostii) diplome?!

---si ....cand s-a terminat creierul ,"celorlalti", Sf.Petru, le-a dat diplome .
Incepand din anul 1990 s-a data liber la un nou val de groaznica   fraudare a culturii romanesti dupa modelul economiei de sant, atunci cand   romanul isi dorea sa aiba  televizor color, deodorante ,tigari, haine occidentale, salam, unt, video, luxuri de care merita din plin sa se bucure datorita harniciei si inteligentei  sale.
Din vartejul schimbarilor social-politice fundamentale de la  acea vreme au iesit la iveala "vanzatorii de iluzii"care au innobilat cu diplome lenesii si prostii, frurstati ai societatii,  mod in care i-au ajutat sa se ridice la rang de demnitate publica si asa  li s-a acoperit lipsa de seva culturala, care le-ar fi dat dreptul sa urce pe treapta valorilor morale ale lumii noastre.
Sfanta diploma de studii superioare urma sa schimbe sistemul de evaluare a valorilor nationale
Primul care a inceput dezastrul a fost regimul Guvernului Roman, care a echivalat cursurile   securistilor, militienilor, activistilor PCR , la nivelul studiilor superioare, dupa sustinerea catorva examene de compensare,  formale, cu spaga grasa la vedere , in urma carora au fost  oferite diplome de juristi sau economisti, in special.
In sustinere,am exemplul fostilor mei colegi limitati din punct de vedere intelectual, care au beneficiat de aceste "privilegii " mimand pana si prezenta la   sustinerea exemenelor de diferenta, asa ca s-au asociat in grupuri infractionale specificea acestui gen de fapte ,din care se prezenta la examen unul pentru toti, dar cu portbagajul plin si plicuri pe masura, mai intai la Academia de Politie, la Sibiu si mai apoi in toata tara.
Pentru ca afacerea era profitabila ambelor parti, ciuma semidoctilor a capatat amploare nationala cu urmari catastrofale pentru toti.
Asa ca,primii serviti acum au devenit veterani si au luat in mainile lor  fraiele institutiilor de stat, incepand cu tot ceea ce inseamna  administratie publica care este ocupata full de asemenea intelectuali vopsiti, contaminand pana si medicina de stat si mai grav justitia,iar  atunci nu mai este de mirare ca normalul a devenit floare rara in viata noastra publica cu cateva zvacniri ale unor rataciti incatusati,probabil doar  pentru faptul ca au scazut pretul ajungand :ATENTIE! la cateva sute de euro bucata diploma.
Este cutremurator !     
 Pe vremea mea proletariatul,clasa sociala conducatoare in sistemul socialist,avea navalnice aspiratii intelectuale,frante doar de criteriile corecte si extrem de  exigente pe baza carora se facea selectia celor care erau admisi sa faca studii in invatamantul superior,cand concuram zeci de mii de candidati pe 25,respectiv 50 de locuri spre exemplu la Facultatea de drept ,din cadrul Universitatii "Babes Bolyai" Cluj-Napoca,iar cei care erau admisi intrau intr-un sistem de pregatire din care ieseau invingatori doar cei buni care reuseau sa cucereasca redutele  lui Firoiu in anul intai,continuand cu Basarab,Deleanu, Lucica Moldovan,acestia fiind spaima studentilor avand fiecare "cuiul "lui separat pe un an universitar,ciclu care se incheia dupa patru,respectiv cinci ani tot cu nemilosul Firoiu la Dr.Muncii.
Acest sistem producea oameni de mare valoare,adevarati intelectuali .
Acum,prin frauda la nivel national, s-a reusit deghizarea proletariatului,muncitori si tarani cooperatisti, in intelectuali sadea cu patalama la mana,adica s-a umplut tara de sefi semianalfabeti fara obiectul muncii,subordonatii, deoarece ori au murit inainte de termen,ori s-au pensionat tot inainte de termen,ori si-au luat lumea-n cap.
 Intre noi intelectualii fiind vorba,cred ca va trebui sa invatam  si sa ne revenim din betia minciunii prin care ne-am acoperit lenea si prostia cu niste hartii fara valoare,atitudine promovata fara pic de rusine,de catre  plagiatorii sefi, ocupanti ai celor mai inalte fotolii din stat,dar va fi durere mare.
Sa ne recuperam caciula pe care ne-am furat-o singuri!
 Doamne ajuta!





 


joi, 7 februarie 2013

Si arhitectul sef poate fi mai mult decat un "Garcea" de Medias



Din orice unghi m-as  uita la orasul meu nu numai ca ma intristez,dar parca imi vine sa-mi strang bagajele si sa o iau la sanatoasa,dupa modelul scapa cine poate si aceasta nu din cauza dezordinii ordonata, generata de activitatile de modernizare a canalizarii, care se desfasoara exact dupa modelul tipic marlanesc cu plata in avans.
Adica:Ce dom-le nu-ti convine?!Atunci, pleaca, ca nu te tine nimeni cu forta aici!
Mare mitocanie!
Acesta este un singur aspect,care, cu ajutorul lui Dumnezeu o sa treaca,nimeni nu stie cand,dar arhitectura de ansamblu a urbei noastre este de un amatorism greu de inteles si care ma face sa cred ca totul se construieste la intamplare,fiecare face ce vrea si cum il duce capul,fara sa existe un sistem de organizare responsabil  la nivel municipal.
M-am inselat si aici am zbarcit-o rau de tot.
Asta pentru ca la nivelul Primariei exista nu un birou sau serviciu,ci Directia Arhitect sef care are in subordine servicii si compartimente burdusite cu o armata de functionari, avand  atributiuni specifice si care sunt platiti destul de gras doar ca sa avizeze  uratul, prin pasivitatea lor senila de parca ar spune:
E bine si asa rau cum este.
Spun asta deoarece,nu cu mult timp in urma,am apelat la seviciile preainaltului Arhitect sef sesizandu-i faptul ca cineva ma agreseaza tulburandu-mi proprietatea prin construirea si folosirea unor anexe,cu incalcarea  normelor legale in domeniu,aspecte care sunt evidente pentru orice novice in domeniu si la indemana  oricarui functionar investit cu autoritatea necesara ,mai ales a mariei sale arhitect sef.
Am gresit din nou.
Nu am cerut  decat sa mi se respecte drepturile ,iar prin inteventia legala a autoritatilor sa se restabileasca starea de normalitate vremelnic tulburata prin aceste abuzuri si nu am avut deloc emotii deoarece cunosc foarte bine cadrul legal ,care este extrem de clar si riguros.
De acesta data am avut dreptate.
Asa ca ,de ce ti-e frica de aia nu scapi,iar prealuminatul arhitect sef mi-a raspuns ca  acele constructii la care faceam referire ATENTIE (citez din textul adresei  de raspuns din 10.09.2012)au un caracter provizoriu,iar in anul 2007 cand domnul----a cumparat casa acestea deja existau si ca astfel de constructii nu necesita autorizare,ignorand in modul cat mai gretos posibil normele legale in domeniu,iar despre onoare si bun simt nu mai poate fi vorba.
Crezand ca domnia sa Arhitect sef se afla intr-o regretabila eroare,cu supusenie,m-am incapatanat si am insistat revenind cu o noua sesizare,iar raspunsul primit mi-a confirmat ca nu este vorba numai despre prostie ci mai ales de aroganta functionarului cocalar care-l depasete de departe pe bietul Garcea.
Citez din raspunsul primit la 20.09.2012:Va facem cunoscut ca-------- Directia Arhitect sef  isi mentine punctul de vedere exprimat ----.Anexele -----au o vechime mai mare de 2 ani,asa cum reiese din informatiile pe care le detinem----,din care ar fi trebuit ca eu  sa inteleg sa este legal asa cum vor muschii sai si asta mai ales pentru ca provizoratul in opinia intelepciunii sale inseamna probabil pana la 100 de ani,deoarece mai mult de 2 ani se incadreaza in limitele stabilite si acceptate  numai  de domnia sa.  
Acum o sa primesc explicatiile prin intermediar,evident contra cost,pentru ca numai asa acest gen de functionari pot fi treziti la realitate.
Doamne ajuta!

miercuri, 6 februarie 2013

Pandelica mincinosu' este mult mai tare decat Garcea de Medias

Cum e turcu' si pistolu'
           Atunci cand lenea si incompetenta se unesc sub scutul  unei normalitati bonlave legiferata prin cutuma  sustinuta de  sistemul de  nonvalori promovat in Politie pe parcursul ultimilor peste 20 de ani,cazul  acestui agent din Politia mediesana care a facut mare valva in mass-media nationala demonstreaza continuitatea masinatiunilor frauduloase in solutionarea sesizarilor facute de catre cetatenii in slujba carora si Politia Medias trebuie sa actioneze.
            Am spus doar  ca trebuie,nu ca ar si face ce sunt obligati prin lege.
            S-a intamplat asa cum banuaim ,adica agentul a primit spre solutionare o petitie prin care un cetatean reclama faptul ca ii este tulburata linistea de catre copii vecinului,care locuiesc in apartamentul de deasupra lui,iar faptele se confirmau cumva,dar nu intrau in incidenta legii deoarece copii se joaca si in casa pentru ca atat le-a mai ramas si lor,ca daca nu s-ar juca inseamna ca sunt bonlavi.
          Este minunat cand se joaca,  se bucura si rad copii.
           Si agentul de politie insarcinat sa solutioneze petitia si sa dezamorseze starea conflictuala generata de "infernul facut de acesti  doi copilasi",a apreciat ca reclamatia are caracter tendentios si a incercat sa impace si capra si varza si a ales cea mai neinspirata solutie,care nu-l exonereaza de raspundere.
          Adica ,l-a informat pe parat ca ii va intocmi acest proces-verbal prin care" mimeaza "ca l-ar sanctiona cu amenda pentru asa -zisele fapte contraventionale,doar pentru a-i da satisfactie petentului vecin al sau cu care se afla in relatii de dusmanie,iar contravenientul de serviciu a achiesat la aceasta solutie si masura i-a fost comunicata reclamantului care s-a bucurat ca si-a atins scopul marsav.
          Asa a incercat agentul de politie sa-i dea satisfactie reclamagiului,iar copii sa poata sa se joace si sa se bucure de viata impreuna cu parintii lor.
           Aceasta situatie a devenit caz,doar pentru ca agentul a fost superficial in intocmirea procesului verbal,iar un coleg binevoitor a speculat momentul pentru a-l denigra.Si a prins.
 Amploarea data confirma faptul ca noi nu vedem padurea din cauza lastarilor.
            Spun asta deoarece la Politia mediesana de multi ani se practica comiterea de fapte penale pentru acoperirea lenei si incompetentei prin neinregistrarea fenomenului infractional si,mai grav,punerea in sarcina minorilor din familiii dezorganizate a unor fapte pe care acestia nu le-au comis,prin care adevaratii infractori sunt favorizati si protejati de catre"oamenii legii"fara pic de onoare.
            Am sesizat aceste fapte si le-am sustinut cu probe temeinice,dar nu am avut sustinere,iar cei in drept au musamalizat fenomenul dat in vileag la vremea respectiva de Jurnalul National si atat.
Cainii latra,ursu' merge.
           Fapta agentului se inscrie cumva in acelasi mod de operare acceptat si promovat de catre sefii sai care i-au aprobat masura luata si clasarea lucrarii pe acesta baza.
           De fapt unul dintre artizanii acestei practici,agent vopsit in ofiter si apoi cocotat in functii de conducere de catre diferiti lideri aflati vremelnic la putere,a fost avansat in "ultimul grad",in graba mare,doar pentru ca  a orchestrat si sustinut acesta practica pentru ca la  performanta pe linie profesionala a fost si este o nulitate.
Nici acum nu o duce RAU el ,dar  ceilalti sigur  da din cauza incompetentei lui.
Politistul care si-a pierdut increderea comunitatii,trebuie sa plece acasa,iar cand este afectata institutia in ansamblul sau trebuie intredusa CARANTINA.
Succes !
           

sâmbătă, 2 februarie 2013

Deschide"punga"vecine !

C-asa e-n tenis.
            Ieri 01 febr.2013 Instanta de fond s-a pronuntat in sedinta publica si mi-a admis in totalitate capetele de cerere formulate in actiunea,in raspundere civila delictuala deschisa  de catre mine impotriva unui vecin nabadaios.
          Acesta,sigur datorita unor serioase carente in educatie,pe care si le-a accentuat mascadu-le sub chipul unui tanar care ar vrea sa fie mult mai liber decat normele legale de convietuire sociala  ii permit,dar nu a fost deloc inspirat cand si-a pus tinta pe mine si familia mea.
           Am ajuns acum in  fata instantei de judecata si  pentru faptul ca acest tanar care se vrea a fi intelectual cu temeinice cunostinte juridice, s-a napustit asupra traiului meu linistit , in locuinta pe care mi-am construit-o cu respectarea tuturor normelor legale de buna vecinatate,dar m-am dovedit mai mult decat tolerant fata de actele de agresiune la care am fost supus in ultimii ani de catre acest individ doar pentru faptul ca am refuzat conflictul.
            Pe vremea mea circula o gluma:
 Intrebare:"Cu cine se invecineaza URSS"?
Raspuns:"Cu cine doreste".
            Nimeni nu dorea sa aiba un asemenea vecin.
          Nici eu nu mi-am putut alege vecinii,iar pe acesta nu l-am cunoscut personal inainte ,insa el sigur da,iar prin atitudinea sa nu a facut decat sa ma provoace si sa-mi puna rabdarea la incercare,stiind ca eu acum sunt pensionar si ca toti ceilalti doresc linistea,in slujba careia am muncit mai mult de jumatate din viata.
            Se spune ca esti umilit numai daca vrei si este perfect adevarat.
           Am sperat ca nu va fi nevoie,dar nu am mai suportat, asa ca,a trebuit sa-mi folosesc si pentru mine abilitatile juridice pe care mi le-am format,iar acum este liniste deplina,pana cand va veni executorul judecatoresc  cu buldozerul sa faca randuiala legala asa cum a dispus Instanta.
            Pana atunci cred ca vecinul parat,indrumat de avocatii sai, va trebui sa faca un credit sa-mi plateasca pretentiile,doar daca nu-l vor ajuta cei carora,prin faptele sale, le-a facut jocul pentru a le satisface anumite frustari acumulate de-a lungul timpului in care eu, aplicand prevederile legale,  nu i-am lasat sa greseasca strunindu-le pornirile nabadaioase si iesirile in decor.
            Trist,dar adevarat.
            Cine face ca el,ca el sa pateasca,iar justitia sa triumfe !
Doamne ajuta!
            

vineri, 1 februarie 2013

Adio Don' "SEMACA" de Dumbraveni !


             'Politistul este omul pe care nu-l iubeste,aproape nimeni,dar de care,toata lumea are nevoie'.
            Datorita acestei minunate profesii pe care am respectat-o,dupa parerea unora mult prea mult,pe langa satisfactii extraordinare mi-a dat si posibilitatea sa cunosc fel de fel de oameni,dar mai ales pe cei certati cu legea,aceasta fiind obligatie profesionala.
          Imi amintesc acum,despre un individ zis"Semaca"din zona  orasului Dumbraveni,orasul meu de suflet,un infractor notoriu,care si-a petrecut aproape toata viata in puscarie,unde de fapt a si murit.
         Potrivit regulilor de pe vremea mea,penitenciarele anuntau punerea in libertate a unor detinuti si  comunicau unitatilor de Politie de la locul de domiciliu declarat de catre acestia,iar fostul detinut avea obligatia sa se prezinte la Politie cu biletul de liberare pentru luarea in evidenta,dupa care intra intr-un asa -zis program de integrare sociala.
       Pe Don'"Semaca"al nostru,l-am cunoscut prin anul 1990,cand,profitand de Decretul de amnistie dat de Presedintele Romaniei ,a beneficiat din plin de atentia mea speciala,asa ca  l-am luat in supraveghere directa cu gandul sa-l aduc pe calea cea buna,pentru care i-am asigurat locuinta si loc de munca,dar a muscat mana intinsa si a juns din nou in puscarie pentru cateva jafuri comise asupra taximetristilor din tara.
          Punct si de la capata Don' Semaca"!
        Ne-am reintalnit dupa cativa ani buni,cand a beneficiat de o vacanta pentru a-si revedea locurile natale,clementa acordata de Conducerea Penitenciarului -spital in care isi ispasea ultimii ani de pedeapsa si de viata,deoarece suferea de cateva boli incurabile,printre care SIDA si Tuberculoza.
           Nici acum nu a fost primit de familie,asa ca a apelat tot la mine.
          Mare nesimtit,am zis eu!
         Parca facand din aceasta situatie a sa , un motiv de glorie,pe un ton aproape arogant,mi-a cerut sa-i asigur un loc de cazare si bani de buzunar pentru cele doua saptamani pe care le va petrece in orasul natal,daca nu vreau ca cineva sa aiba probleme serioase din partea sa.
          La acest tupeu,cred ca aveam dreptul sa ripostez cu o corectie pe care ar fi meritat-o cu prisosinta.
          Nu l-am atins nici cu un deget,ba mai mult, i-am satisfacut toate dorintele.
          Mare prostie,nu?! 
        Deloc,pentru ca aceasta faptura cu chip de om se scolise foarte bine in puscarie,iar pentru a obtine ce dorea mi-a soptit ,asa ca si cum i-ar fi fost mila de mine:
Tu stii ce boli am,da?!
Oameni din oras stiu ca iti sunt foarte dragi,iar printre ei se afla si fiul tau,un copilas.
Daca nu ma ajuti,imi trag intr-o seringa sange din vena si intep pe cati pot, dupa care ,gata.
Ce-ati fi facut daca erati in locul meu?
Atentie!
Astfel de indiviri zburda liberi pe plaiurile noastre cu posibilitati temeinice sa se inmulteasca.