joi, 21 martie 2013

In memoriam preotului armeano-catolic Diarian Armeneag

Eu nu am confundat niciodata credinta cu religia.
Asta, probabil pentru ca, in acceptiunea mea, credinta, poate exista si in afara inregimentarii dogmatice, deoarece aceasta este libertatea deplina, iar dovada se face prin comportamentul cotidian, permanent, individual si colectiv.
Pentru ca nu am avut acces la educatia religioasa, eu m-am oprit la stadiul de observator al comportamentului preotilor pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc de-a lungul vremurilor si pe care i-am comparat cu modelul celui cunoscut in copilarie, adica un exemplu de cinste, corectitudine, modestie, care cel putin noua copiilor, ne inspira respect total, poate pentru ca am respectat dictonul"crede si nu cerceta".
Si bine am facut, atunci, pentru ca asa mi-am format un  model, cu privire la  ceea ce trebuie sa fie un preot in cadrul unei comunitati ,fara sa ma amestec in chestiunile dogmatice,deoarece imi pot prinde urechile, dar nu am renuntat niciodata sa observ cu atentie "ce face popa", mai ales pentru ca asa puteam sa stiu ce spune popa , sa-mi port de grija si sa ma feresc de rele.
Am intalnit multi preoti pe care i-am trecut la "asa nu",dar exceptiile mi-au dat speranta intotdeauna.

Mi-a fost dat sa-l cunosc pe parintele Diarian Armeneag datorita atributiunilor profesionale,pe vremea in care activam in orasul meu de suflet,Dumbraveni,iar domnia sa slujea  la Catedrala armeano-catolica,din localitate,cladire emblematica a acestuia si simbol al rezistentei credintei curate,chiar daca vremurile de atunci renegau cumva  realitatea sustinuta si probata de istoria acestui oras din centrul Ardealului.
Datorita varstei,inaintate si a faptului ca traia singur in casa parohiala construita in curtea Catedralei,in conditii modeste,mi-am orientat atentia catre  dansul cu scopul de a-l proteja,deaorece am apreciat ca ar face parte din categoria persoanelor potential victime ale unor fapte ce se pot savarsi cu violenta,si spre marea mea mahnire nu m-am inselat.
Fara sa-l informez care este motivul atentiei mele fata de domnia sa ,deoarece i-as fi creat o stare de stres  si poate l-ar fi deranjat,avand in vedere statutul sau,mod in care am facut,cumva o relatie speciala cu acesta,sens in care mi-a acceptat sa-l vizitez chiar si la domiciliul sau si astfel eu lansam mesajul spre cei cu intentii neprietenoase sa stie ca este persoana protejata de catre mine.
Era modelul de preot pe care mi l-am dorit din copilarie,dar de ce mi-a fost frica,de aia n-am scapat.

In dimineata zilei de 27 martie 1990,am fost cutremurat de vestea uciderii cu maxima cruzime a  acestui simbol al demnitatii noastre,  pe care ar fi trebuit sa-l ocrotim ca pe ceva cu adevarat sfant si numai doar pentru faptul ca reprezenta exemplul de urmat  pentru orice muritor cu privire la calea de ales in viata,  astfel  incat  fiecare sa ne ducem crucea in asa fel incat la finalul drumului sa ne simtim mandri si impliniti.
Criminalii,sub protectia intunericului au intrat in locuinta acestuia si  i-au zdrobit capul,profitand de slabiciunea trupului sau de peste 70 de ani,dupa ce l-au torturat intepandu-i corpul cu cutitul,pentru a-l determina sa le spuna unde are ascunsa o suma importanta de bani,existenta doar in imaginatia lor,iar apoi l-au abandonat in patul sau intr-o balta de sange,plecand cu autoturismul parohiei in care au pus cele cateva lucruri de valoare ce apartineau preotului.
Nu a fost deloc usoara identificarea si prinderea celor doi criminali,un tigan roman si unul  unguresc,care acum si-au ispasit "dramul" de pedeapsa la care au fost condamnati si  se bucura de larga  toleranta a comunitatii deoarece,probabil,nu au realizat inca ce-au pierdut prin disparitia acestui simbol al modestiei si intelepciunii.
Deoarece acest orasel,parca duce povara unui blestem,cred ca trebuie sa ne aducem cu totii aminte unde si cand  am gresit,prilej cu care sa-l includem in gandurile noastre si pe parintele Diarian Armeneag (cel putin atat), care a lasat cumva pustie catedrala, unde a slujit pentru binele tuturor.
Dumnezeu sa-l ierte,iar pe noi sa ne faca mai intelepti !
Doamne ajuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu