Sau prostul care nu-i fudul, nu-i prost destul.
De aproape un sfert de veac plutim in deriva,timp in care ne consumam resursele culturii nationale, care inca ne mai impiedica sa ne pierdem identitatea ca neam ,in timp ce ne cautam repere asemeni "oii ratacite", cantata in versurile crestine.
Se intampla si acum,dupa o perioada de mai bine de jumatate de secol,in care comunistii,prin metode,deloc ortodoxe, nu au reusit distrugerea simbolurilor noastre traditionale,unite sub cupola credintei crestine, ci mai degraba le-au calit,facandu-ne sa le pretuim si sa le facem cu adevarat inestimabile.
Dintotdeauna am fost constient de acest fapt extrem de periculos,dar am sperat ca ne vom gasi la timp, reperele morale, unanim si constient acceptate, care sa se constituie in liantul solidaritatii noastre nationale,dar acum parca am ajuns cumva sa fiu cuprins de un soi de deznadejde ,nu pentru mine,pentru ca sunt aproape expirat(unii spun ca total),ci pentru cei carora eu le-am predat deja stafeta.
Asta, deoarece tocmai traditia noastra nationala,promovata si aparata de catre biserica, oricare ar fi ea,dar care fiinteaza in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic,se pare ca nu mai poate sa reziste in fata acestei agresiuni venita din interior si generata de lipsa acelui comportament minunat al semenilor nostri,bazat pe bunul simt traditional romanesc.
Atunci,cum sa ne aparam de noi insine ?!
Pentru ca ajunsesem sa nu mai cred in aproape nimic,in afara de Dumnezeu,care este al tuturor,iar motivele sunt ultra cunoscute si general valabile,ingemanate in sentimentul dureros al deznadejdii,al dezamagirii,al lipsei de perspectiva,am gasit de cuviinta sa scormonesc in cenusa din jurul bisericii unde am reusit sa gesesc jaratecul din care sper sa iau flacara necesara sufletului meu si sa ajung din nou sa cred in dragostea noastra fata de valorile moralei nationale.
Potrivit tradititi crestine si eu,ca toti ceilalti credinciosi din orasul meu,am participat la bucuria slujbei pentru sarbatorirea invierii Domnului,unde mi-a fost dat din nou, sa asist la invazia unui soi de amatorism impanat din belsug cu opulenta unor indivizi pripasiti prin politica vremurilor de trista amintire cu continuitate glorioasa in cea din zilele noastre,care si acum, s-au inghesuit in fata,schimband total sensul acestei mari sarbatori a lumii nostre crestine.
Mi-a fost dat sa vad din nou cum se manifesta opulenta si nesimtirea la rang inalt purtata de catre "trei crai"ai urbei noastre,cu chipul patat de faptele lor,dar care se cred a fi de vaza,ignorand realitatea si jignindu-ne cu cinism inteligenta noastra colectiva.
Asa ca,slujba,am simtit ca este cumva formala,pentru care traditionalul mars in jurul bisericii s-a redus la o sigura parcurgere a perimetrului,nu la trei, cum ar fi fost normal si frumos,dupa care asistenta,vizibil dezamagita, s-a inghesuit la coada pentru a lua paste uitand,probabil, de faptul ca li s-a stins lumina din suflet,odata cu cea a lumanarilor cu flacara luata,ce-i drept,de la preoti,nu din cea adusa pe calea aerului pentru chiaburii neamului.
Cu toate acestea,eu sunt consecvent si ma incapatanez sa sper deoarece,spun eu:
Nu este important ca mergi ,ci de ce mergi la biserica.
Doamne ajuta! 
"Pentru unii,mersul la biserica a urmat drumul invers, dreptul a devenit obligatie.Când Iisus le-a dat fariseilor celebrul răspuns – Dați Cezarului ce e al Cezarului și Domnului ce este al Domnului, El a deschis o prăpastie mult prea mare între credință și bani pentru a mai putea fi altfel interpretată. Dacă Cezarul ar trebui să dea Domnului ceea ce oamenii îi dau Cezarului, deruta teologică devine totală și preoții din România chiar o trăiesc frecvent. Ei sunt cei nevoiți să facă în campanie electorală compromisul de a sugera bunicuțelor cum să voteze, aduși fiind aici exact de dependența financiară de Cezarul-candidat."
RăspundețiȘtergereCat despre noi..Doamne ajuta-ne!